Forțele Armate Ungare au început să înregistreze o creștere semnificativă a numărului de rezerviști pentru apărarea teritorială. Toți cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei sunt așteptați să se alăture, conform declarațiilor lui László Drót, șeful Comandamentului Forțelor de Apărare Teritorială, pentru agenția MTI. Generalul de brigadă László Drót a discutat despre aceste aspecte în cadrul unui antrenament de tragere cu muniție reală al militarilor rezerviști și a menționat că Forțele Armate Ungare au lansat acest sistem de rezerviști în 2017, conform news.ro. El a adăugat că anul trecut au fost înființate șapte regimente de rezervă pentru apărarea teritorială, în care activează 21 de batalioane. „Suntem disponibili în toate regiunile țării”, a subliniat generalul de brigadă. Comandamentul Forțelor de Apărare Teritorială a fost înființat în 2023 cu scopul de a supraveghea și coordona activitatea celor șapte regimente, a menționat László Drót. „Am ajuns în punctul în care sistemul este pregătit să primească un număr mai mare de rezerviști”, a adăugat comandantul. Generalul de brigadă a afirmat că grupul țintă al recrutării este reprezentat de persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. El a vorbit și despre avantajele celor care se înscriu în program: la semnarea contractului primesc o sumă unică brută de 150.000 de forinți (1 884 lei), iar indemnizația de disponibilitate este de 50.000 de forinți (628 lei) brut pe lună. Studenții din învățământul superior au dreptul la o bursă lunară brută de 160.000 de forinți (2009 lei), iar cei din învățământul profesional la o bursă lunară brută de 110.000 de forinți (1 381 lei), dacă participă la acest serviciu pe durata studiilor. În plus, se acordă un bonus unic brut de recomandare de 500.000 de forinți (6 281 lei) pentru cei care aduc încă un rezervist pentru apărarea teritorială. Contractele sunt încheiate de regulă pe o perioadă de cinci ani, a menționat comandantul Comandamentului Forțelor de Apărare Teritorială. În primul an, rezerviștii participă la 25 de zile de instruire, iar în anii următori la 15 zile, cu un minim obligatoriu de 7 zile de instruire, pentru a atinge nivelul necesar de pregătire pentru apărarea armată a Ungariei.