Președintele AUR a prezentat programul său politic pentru alegerile prezidențiale, venind cu 200 de promisiuni, printre care se numără și construirea de case la prețuri mult sub nivelul pieței. Constituția clarifică atribuțiile și rolul președintelui în stat, dar nu specifică în niciun fel că acesta poate oferi locuințe cetățenilor. Cu toate acestea, George Simion promite românilor case cu toate utilitățile, construite în cartiere noi, care vor costa 35.000 de euro pentru apartamente cu două camere, 50.000 de euro pentru cele cu trei camere și 75.000 de euro pentru cele cu patru camere, toate cu o dobândă de 0%.
Potrivit lui George Simion, intenția este de a construi anual 100.000 de case la un preț standard de 35.000 de euro pentru apartamente cu două camere. Acestea vor fi amplasate în cartiere noi, cu toate facilitățile necesare – creșe, grădinițe, spitale, locuri de joacă, parcuri, școli, policlinici.
Este important de menționat că prețul unui apartament cu două camere în București, într-un bloc nou, se apropie sau chiar depășește adesea suma de 100.000 de euro. Prețurile apartamentelor variază însă de la oraș la oraș.
Constituția României stabilește că președintele „veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”. De asemenea, conform articolului 80 din Constituție, președintele „reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”. Astfel, președintele României are rolul de a reprezenta țara la nivel internațional, dar nu are puterea de a oferi locuințe românilor sau de a refinanța credite.
La nivel intern, președintele României desemnează candidatul pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. De asemenea, șeful statului are atribuții în domeniul apărării țării și securității naționale, fiind comandantul forțelor armate și președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Alte atribuții ale președintelui includ acordarea decorațiilor și titlurilor de onoare, precum și numirea în funcții publice.
Pe lângă promisiunea de a construi case la prețuri accesibile, George Simion mai propune și un legislativ mai mic, format din doar 300 de parlamentari, un Guvern cu 12 ministere și maximum 50 de secretari de stat. De asemenea, el dorește reducerea taxării muncii, astfel încât primele 5.000 de lei să fie taxate cu doar 25%, în loc de 47%, pentru a putea asigura salarii decente. Simion mai propune și refinanțarea tuturor creditelor imobiliare în funcție de suprafața pentru care românii s-au îndatorat.
Toate aceste promisiuni sunt incluse într-un contract pe care George Simion intenționează să-l semneze „cu fiecare român, începând de mâine, fizic în toate orașele țării”.