Evaluarea Națională 2024 a început astăzi pentru elevii de clasa a VIII-a. Perioada examenelor este una plină de stres și emoții atât pentru elevi, cât și pentru părinții lor. Indiferent de cât de bine pregătiți sunt, copiii se simt copleșiți de teama de eșec. Din păcate, părinții, care ar trebui să fie sprijinul lor, pot face greșeli și să amplifice nesiguranța. Stresul excesiv poate duce la dificultăți de adaptare, gânduri anxioase, furie, iritabilitate, nervozitate, sentimente de singurătate și, în cele din urmă, la eșec, avertizează organizația Salvați Copiii.
Anxietatea, depresia și dificultățile parentale sunt principalele cauze pentru care copiii au apelat la serviciile de terapie psihologică și sprijin psiho-emoțional ale Salvați Copiii România. Într-un interval de timp cuprins între ianuarie 2022 și decembrie 2023, psihologii organizației au tratat 678 de cazuri, cele mai multe fiind cazuri de anxietate – 148 și tulburare emoțională - 128.
Anxietatea este o stare de neliniște care apare înainte, în timpul sau după un examen, fiind determinată de îngrijorarea copilului că va obține o notă mică. Unii copii resimt chiar dureri de cap, greață, senzație de nod în gât, tremur al mâinilor, transpirație, tensiune musculară, diaree sau constipație, precum și perioade de insomnie. Alții se simt neajutorați, furioși și singuri.
Părinții pot veni în ajutorul copiilor, pentru a-i ajuta să depășească episoadele de anxietate provocate de examene precum Evaluarea Națională. Iată câteva sfaturi oferite de organizația Salvați Copiii:
-
Motivează-ți copilul, punând accentul pe efortul depus până atunci, pe faptul că a învățat și a acumulat cunoștințele necesare. Evită să menționezi nota pe care dorești să o obțină.
-
Copiii anxioși se gândesc la multe lucruri negative („o să iau o notă mică”). Poți învăța copilul să caute dovezi care contrazic aceste gânduri („la câte teste ai luat notă mică?”, „cât de probabil este să iei o notă mică dacă înveți?”) și să găsească un gând mai optimist care să îl ajute când este îngrijorat („am învățat și pot obține o notă bună”).
-
Învață-l pe copil modalități simple de relaxare și mișcare: să respire adânc sau să se gândească la ceva plăcut. Faceți împreună o plimbare înainte de examen.
-
Fii prezent fizic lângă copil în zilele premergătoare examenelor și în acele zile. Creați un moment plăcut înainte de examen, mâncați împreună ceva ce îi place mult copilului, folosiți umorul.
-
Exprimă-ți afecțiunea și aprecierea în mod constant, nu doar condiționat de performanțe sau rezultatele obținute și asigură-l că vei fi alături de el indiferent de rezultat.
-
Permite-i copilului să greșească, să nu știe, să nu poată, să fie obosit, să nu mai poată. Cu cât așteptările sunt mai mari de la el, cu atât stresul său va crește.
-
Permite-i copilului să se odihnească. Pentru unii părinți acest lucru poate fi dificil, deoarece au sentimentul că acesta pierde timp și nu ar trebui să se odihnească, având în vedere câte are de făcut. Între odihnă și performanță există o relație direct proporțională: cu cât odihna este mai bună, cu atât performanța este mai bună.
-
În ziua în care are de susținut un examen, asigură-te că este odihnit, hrănit și hidratat corespunzător și că va ajunge la școală la timp. Asigură-te că are la îndemână toate materialele necesare pentru test (creioane, hârtie etc.).
-
Nu ignora indiciile emoționale și comportamentale sperând că vor trece de la sine.
-
Nu crea presiune prin încurajările deghizate și excesive de genul: „sunt convins că o să te descurci”, „tu ești un băiat deștept, sigur o să faci față”, „toți copiii inteligenți reușesc, o să reușești și tu”, „ești cel mai bun!”. Aceste mesaje de laudă subminează motivația intrinsecă a copiilor. Deși credem că mesajele de laudă care se referă la inteligența copiilor îi motivează, studiile de specialitate nu susțin această ipoteză.
-
Nu îi spune copilului ce să nu facă în timpul examenului, ci mai degrabă discută cu el și ajută-l să-și facă un plan de rezolvare al subiectelor.
-
Nu îi da de înțeles copilului că poate să evite situația („dacă nu ești pregătit acum, vei da examen anul viitor”).
-
Nu fi nerăbdător să rezolvați situația, minimizând importanța momentului („dai examenul și scapi”). Având în vedere că acesta simte un disconfort semnificativ, asigurarea oferită de părinți nu va face decât să îi discrediteze ceea ce simte copilul și să diminueze importanța examenului.
-
Nu compara copilul cu frații săi sau cu alți copii („uite el a putut, tu de ce nu poți”).
-
Nu pune presiune pe copil - „trebuie să reușești”, „dacă nu ești în primii 5 mă dezamăgești”, „ești cel mai bun, vei termina primul”.
-
Nu retrage afecțiunea și aprecierea în momentul în care apar rezultate nesatisfăcătoare și neconforme cu așteptările tale („m-ai dezamăgit cu nota X”).
-
Nu-l pedepsi dacă rezultatul nu este conform așteptărilor tale. Acest lucru poate crește și mai mult aversiunea și nu este un facilitator al performanței, ci dimpotrivă, demotivează copilul pentru viitoarele examene.